Banner tabara_Pregătire pentru psihologie - tabără de psihologie_Cambridge_UK_Tabara vocationala_Your Education Shape

Pregătire pentru psihologie

Cambridge | UK

Vârstă: 13-15 ani

Experimentează o incursiune captivantă și educativă în lumea psihologiei! Tabăra oferă o perspectivă unică asupra acestui domeniu vast, îmbinând teoria cu practica într-un mediu prietenos și stimulativ. 

O incursiune practică în lumea psihologiei

Ești în căutarea unei tabere de vară care să fie atât distractivă, cât și provocatoare? Această tabără de pregătire pentru psihologie s-ar putea să iți ofere exact ceea ce cauți. Conceput pentru tineri cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, curriculumul se concentrează nu numai pe predarea teoriilor cheie din cadrul psihologiei, ci și pe dezvoltarea abilităților esențiale de care vei avea nevoie în studiile și profesiile legate de domeniu.

Vei îmbina cunoștințele practice cu cele teoretice, permițându-ți să explorezi unele dintre cele mai fascinante subiecte din acest domeniu complex și multidisciplinar, de la genetică comportamentală până la psihologie socială.

Cele 40 de ore de cursuri academice sunt susținute de tutori de la Oxford University și Cambridge University, iar mentorii cu care vei interacționa în afara orelor de curs sunt foști/actuali studenți la Cambridge University. Fiecare mentor lucrează cu 10 cursanți și este acolo pentru a răspunde la orice întrebare pe care aceștia o pot avea despre program, “Oxbridge” sau viața la universitate.

Pe durata celor 2 săptămâni de tabără:

  • Vei forma o înțelegere fundamentală a ceea ce înseamnă psihologia, cum a apărut psihanaliza și îți vei forma o părere despre cum este aplicată azi într-o serie de domenii;
  • Vei explora cei patru stâlpi ce stau la baza psihologiei, ce includ procesele psihologice de bază ale ființelor vii și aplicațiile acestora în viața de zi cu zi. Vei arunca o privire la cum cei ce activează în domeniul psihanalizei evaluează procesele cognitive, învățarea, memoria, motivația și emoția, precum și personalitatea și inteligența indivizilor;
  • Vei explora elemente cheie ce stau la baza studiului psihologiei copilului, cum ar fi ce anume influențează dezvoltarea copilului și cum studiază psihologii schimbările fizice și cognitive ce apar în timpul copilăriei. Vei căpăta astfel o înțelegere a modului cum lucrează psihologii cu copiii mici într-o gamă largă de situații aplicate prin intermediul activităților și materialelor ce le sprijină munca;
  • Vei descoperi elementele cheie ale psihologiei experimentale, ce includ filozofie, lingvistică, neurofiziologia, teoria probabilității și statistica. Vei afla despre unele evoluții cheie din psihologia experimentală modernă, descoperind cum psihologia este folosită azi pentru rezolvarea unor probleme complexe în comparație cu trecutul;
  • Vei înțelege în ce constă psihologia clinică, inclusiv folosirea observației directe, a interviurilor și a testelor psihometrice, și cum intervenția psihologică in mediu clinic necesită luarea deciziilor în comun cu pacientul, și câteodată cu îngrijitorii acestuia și cu membri ai familiei;
  • Vei descoperi cum modul în care psihologia dezvoltării a trecut de la fi concentrată doar pe sugari și copii la a fi adresată adolescenței, la dezvoltarea ca adult, la îmbătrânire și la întreaga durată de viață a omului;
  • Vei căpăta o înțelegere a cum psihologia a evoluat de-a lungul timpului, de la structuralism și funcționalism în psihologia timpurie, la behaviorism și alte concepte moderne ce se referă la zona modernă a psihanalizei.

Workshop-urile la care vei participa sunt orientate spre deblocarea potențialului tău, oferindu-ți instrumentele necesare pentru a te pregăti pentru următorii ani de studiu și pentru obiectivele tale viitoare. Aici vei putea învăța dincolo de programa tradițională.

La finalul taberei vei primi un raport individual din partea tutorelui și un certificat de participare. 

În completarea orelor de clasă bineînțeles că te vei putea bucura și de diferite activități sociale, sportive și distractive, precum și de excursii în care vei vizita Oxford, Cambridge sau Londra. Pentru o experiență completă, vei lua parte și la 2 cine formale, în prima zi de miercuri și în ultima zi, după ceremonia de absolvire.

Contactează-ne pentru informații suplimentare referitoare la cazare, mese, activități și procedura de înscriere.

Vârstă: 13-15 ani
Cazare: unul dintre căminele universității Cambridge   

Perioadă:
07 – 20 iulie 2024
21 iulie – 03 august 2024
04 – 17 august 2024

Preț curs + cazare + mese:
£6995 pentru 2 săptămâni

Costuri suplimentare:
Bilet de avion
Transfer de la/ până la aeroport
Asigurare medicală și de călătorie
Bani de buzunar

Serviciile de consultanță oferite de Your Education Shape, pentru înscrierea în această tabără, sunt gratuite.