Banner_Vize și asigurări_Your Education Shape

VIZE ȘI ASIGURĂRI

Îți dorești să studiezi în străinătate? Vrei să găsești școala potrivită și cel mai adecvat parcurs educațional?

Your Education Shape te ghidează și îți oferă sprijin pentru accesul la toate programele de studiu oferite de instituțiile partenere din Anglia, Austria, Canada, Elveția, Franța, Germania, Italia, Monaco, Portugalia, Spania și SUA.

Dincolo de suportul oferit pentru înscrierea în programul de studiu dorit, îți suntem alături și cu informații referitoare la vizele de studiu și asigurările medicale de călătorie, astfel încât întregul proces să fie cât mai clar.

VIZA DE STUDIU

În cazul în care ai nevoie de o viză de studiu în țara aleasă ca destinație de studiu, verifică valabilitatea pașaportului și cerințele pe care trebuie să le îndeplinești pentru obținerea vizei.

Acordă atenție detaliilor deoarece fiecare țară are propriile cerințe și propriul interval de procesare a solicitărilor primite.

De asemenea, ține cont de faptul că cerințele pe care trebuie să le îndeplinești pot să difere în funcție de vârsta pe care o ai la momentul aplicației, de programul de studiu în care ai fost înscris și de țara în care ești când faci aplicația pentru viza de studiu.

Școlile din străinătate și organizatorii de tabere, parteneri Your Education Shape, îți vor emite documentele specifice pentru a putea demara procesul de aplicație, însă acestea sunt doar o parte dintre documentele pe care trebuie să le pregătești. Celelalte documente și taxele de aplicație pentru viza de studiu revin în atribuția ta și a familiei.

Atenție! Nu toate instituțiile din străinătate (școli și organizatori de tabere) pot emite documentele necesare aplicației pentru viza de studiu, motiv pentru care e bine ca înainte de a accepta o ofertă, să te asiguri că instituția respectivă îți poate oferi documentele necesare. Your Education Shape lucrează doar cu instituții care pot emite documentele necesare obținerii unei vize de studiu.

APLICAȚIA PENTRU VIZĂ

Este responsabilitatea ta să:

  • Te asiguri că înțelegi și îndeplinești cerințele de imigrare ale țării alese pentru continuarea studiilor;
  • Aplici și să obții tipul de viză corespunzător programului de studiu în care te-ai înscris;
  • Respecți legislația țării de destinație pe întreaga durată de desfășurare a studiilor;
  • Verifici valabilitatea vizei și a celorlalte documente.

PROCESUL DE OBȚINERE A VIZEI

Procesul de obținere a vizei și documentele necesare pot varia, în funcție de următoarele:

  • Programul de studiu și tipul de viză aferent;
  • Naționalitatea ta;
  • Țara de origine;
  • Ambasada țării alese pentru continuarea studiilor.

Contactează Ambasada pentru a te informa despre procesul de obținere a vizei, tipurile de viză, documentele necesare, taxele aferente și timpul de procesare.

TIMPUL DE PROCESARE

Este responsabilitatea ta să obții la timp viza pentru programul de studiu ales. Timpul de procesare ar putea fi mai lung în lunile de vară, prin urmare, este recomandat să începi procesul de solicitare a vizei din timp.

În funcție de țara de destinație și de programul de studiu ales poți începe aplicația pentru obținerea vizei cu 3 – 6 luni înainte de începerea studiilor.

ASIGURAREA MEDICALĂ DE CĂLĂTORIE

Indiferent de statutul de imigrare, asigurarea medicală de călătorie nu ar trebui să lipsească din documentele tale. Serviciile medicale pot fi destul de costisitoare și nu ai nevoie de un stres suplimentar atunci când ești bolnav.

Asigură-te că asigurarea pe care o achiziționezi satisface nevoile tale și cerințele instituției la care îți vei continua studiile. Dacă ai un plan de asigurare inclus în programul de studiu, solicită informații despre ceea ce este inclus pentru a vedea dacă ai nevoie să adaugi pachete suplimentare. Este foarte important să ai o asigurare medicală personalizată în funcție de nevoile tale.

Dacă aplici pentru o viză de studiu este posibil ca parte din procesul de aplicație să fie și achiziționarea unei asigurări medicale. Înainte de achiziționarea unei asigurări, verifică cerințele impuse de viza de studiu.

Dacă îți dorești să pornim la drum împreună, contactează-ne. Suntem la un telefon distanță, oriunde te-ai afla.