Informatica_tabara de vara 13-15 ani UK

Informatică | Cambridge | UK

Informatica este o disciplină vastă, interdisciplinară, care combină creativitatea cu atenția la detalii, precizia matematică cu mijloace noi de exprimare. Această tabără de vară îți prezintă bazele acestei discipline și evidențiază rutele disponibile pentru cei care ar dori să continue în viitor cu informatica. Te vei familiariza cu diverse abilități practice pe măsură ce explorezi atât teoria, cât și practica informaticii.

În atmosfera de elită a Cambridge University vei studia elementele de bază ale acestui domeniu și vei dezvolta noi competențe în materie de informatică, trecând printr-o programă atent construită. Vei înțelege mai bine istoria și tendințele din informatică și vei obține o perspectivă practică despre programare, date și rețele. Vei învăța limbaje de programare precum Python și vei explora subiecte precum robotică, machine learning și inteligență artificială.

Pe durata celor două săptămâni de curs, alături de tineri ambițioși asemeni ție din întreaga lume, vei studia în plus față de cele enumerate mai sus cum să dezvolți și să perfecționezi o pagină web, vei afla elementele de bază ale unui model de calcul, vei descoperi istoria internetului și vei afla primele elemente de HTML, CSS și Javascript, vei explora lumea IoT (Internet of Things) și modul în care conectivitatea schimbă viața noastră de zi cu zi, explorând unele dintre cele mai recente și mai impresionante progrese în tehnologia conectivă. De asemenea, vei studia arhitectura standard a unui calculator și vei afla cum trece informația din componentă în componentă.

Cursul este predat de specialiști absolvenți ai Cambridge University și Oxford University și se va încheia prin elaborarea si prezentarea în fața unei audiențe a unui proiect personal în care vei avea ocazia de a aplica tot ce ai învățat aici.

Vei participa, de asemenea, și la diferite workshop-uri în care vei avea ocazia să îți dezvolți abilitățile necesare pentru a studia la universitate și îți vei crește încrederea în forțele proprii, permițându-ți deblocarea propriului potențial. Aici vei putea învăța dincolo de programa tradițională.

La finalul taberei vei primi un raport individual din partea tutorelui și un certificat de participare

În completarea orelor de curs bineînțeles că te vei putea bucura și de diferite activități sociale, sportive și distractive, precum și de excursii în care vei vizita Oxford, Cambridge sau Londra. Pentru o experiență completă, vei lua parte și la 2 cine formale, în prima zi de miercuri și în ultima zi, după ceremonia de absolvire.

Contactează-ne pentru informații suplimentare referitoare la cazare, mese, activități și procedura de înscriere.

Vârstă: 13 -15 ani
Cazare: unul dintre campusurile Universității Cambridge
Perioadă:
02 – 15 iulie 2023
23 iulie – 5 august 2023
06 – 19 august 2023

Preț curs + cazare + mese:
£5995 pentru 2 săptămâni

Costuri suplimentare:
Bilet de avion
Asigurare medicală și de călătorie
Bani de buzunar
Bani pentru masa de prânz
Transfer aeroport

Serviciile de consultanță oferite de Your Education Shape, pentru înscrierea în această tabără, sunt gratuite. 

RO

ES